Come Back Where You Belong

   Daca m.as uita la oameni din perspectiva unui astronom , as vedea in fiecare o mica galaxie.  Ideal ar fi ca toate galaxiile sa fie pline de stele si de cai lactee care sa le faca sa lumineaza.
   Totusi, daca ma uit spre galaxia mea , nu vad decat stele rasfirate si o gaura neagra care absoarbe tot ce.i uman in mine, care imi da impresia ca totul se prabuseste in jurul meu.
   Datorita ei, nu pot sa leg doua ganduri , ma face sa simt oboseala trairii la infinit a acelorasi amintiri. Nu pot lega prietenii si cel mai rau e ca nu stiu cum sa le pastrez pe cele vechi. 
   Galaxia mea e acum casa neprimitoare pentru trei personalitati total diferite care nu-si gasesc niciodata linistea in interiorul meu. Nu le condamn. Cum ar putea sa se inteleaga vreodata un individualist, care ar calca pe cadavre numai pentru a fi el multumit, un optimist care gaseste motiv de bucurie in tot ce-l inconjoara si un introvertit care se simte bine in singuratate, departe de ochii lumii si inconjurat doar de gandurile lui ?
   Ar mai fi cineva , care s.a nascut aici, care a numit candva aceasta galaxie ''acasa'' . A crescut aici in vremuri cand aveam in gradina constelatii si totul era luminat, dar cu timpul totul s.a stins , iar cand s.a facut desul de mare a plecat, n-a suportat sa vada cum toata galaxia asta care ii fusese casa, se prabuseste...acum cutreiera intreg universul cautand alte galaxii cu alte case si cu alte gazde mai bune. 
   Cateodata mai vine in vizita si intreaga mea galaxie se lumineaza iar pentru o vreme. E o atmosfera atat de calda si primitoare . Din pacate niciodata nu sta prea mult , nici macar nu innopteaza, spune ca si-a facut prieteni peste tot unde s-a dus si ca este asteptat si de ei sa le lumineze casele... Ma bucur pentru el , dar sper totusi ca macar o data sa ramana si peste noapte, sa dorm linistit stiind ca din nou in gradina mea lumineaza constelatii.