Tu, anotimpurile si muzica

    Daca mi-as aduce aminte de tine in zilele de primavara , cel mai probabil te-as compara cu „The Second Waltz’’ de Shostakovich pentru ca esti senzuala, linistita, esti feminitatea in persoana, esti gingasa si totodata plina de fermitate.  Daca mi-as aduce aminte de tine  vara, cel mai probabil te-as compara cu „Bolero” de Maurice Ravel pentru ca il ascultam in Vama pe nisip, la rasarit si pentru ca vara lasi de-o parte inhibitile, problemele si esti libera, deschisa si emani prosperitate .  Daca mi te amintesc  toamna... ei bine, toamna, parul ti se inchide la culoare, problemele incep  sa-ti bata la usa si totusi devii mareata. Mareata doar prin simplitate, privire si senzualitate ... asa ca te-as compara cu „Aida” de Verdi.  Dar iarna cu siguranta ai fi cea mai vesela melodie.  Ai fi „Radetzky March’’ de Strauss... pentru ca esti infloritoare esti in contrast cu toata calmitatea de afara... te inalti, rasari si luminezi puternic, radiand a fericire...    ...si totusi daca nu as avea cu ce sa te compar, daca nu ar exista anotimpuri si nici muzica sau compozitori ... ar insemna sa raportez  frumusetea la feminitate si astfel sa te compar pe tine cea de la miezul noptii, urcata pe tocuri, dezgolindu-ti  gleznele sub o rochie atragatoare de dantela neagra , mulata pe corp... cu tine cea de dimineata, adormita, cu parul vraiste, cu pielea zbarlita, cu soarele atingandu-te printre perdele, cu tine cea adevarata, feminina si inca frumoasa.

Mesaj pentru cea mai iubita dintre pamantence

                                           

   Iti scriu acum pentru zilel in care nu ma vei mai putea vedea, pentru orele in care nu ma vei mai putea saruta , pentru minutele in care nu-mi vei mai simti parfumul, pentru tot ce ai trezit in mine , pentru tot ce ai iubit candva la mine si pentru tot ceea ce te va face sa nu ma uiti niciodata.

   Iti multumesc ca ai avut  incredere in mine , iti multumesc ca mi-ai acordat cea mai frumoasa prietenie si cele mai frumoase saruturi. Iti multumesc pentru ca  ai avut grija de mine in cel mai calduros si frumos mod. Iti multumesc  ca ai fost o casa primitoare pentru sufletul meu... Iti multumesc ca m-ai iubit si m-ai lasat sa te iubesc, asa cum am stiut eu.

   Imi pare rau ca nu am stiut sa apreciez ce am avut , imi pare rau ca nu ti-am facut de o mie de ori mai multe complimente, destule complimente incat sa-ti dai seama cat de frumoasa esti proiectata pe retina mea... Imi pare rau ca nu te-am rugat niciodata sa mai ramai, chiar daca nu voiai sa pleci.

  Imi doresc sa-ti fi scris asta mult mai demult  si  tot mai demult sa te fi implorat sa ramai langa mine si sa ma faci in continuare sa regret si sa multumesc pana la sfaritul unui mic infinit.

I'm an asshole, but you love me

  Uram pamantul, imi placea sa fiu visator sa plutesc printre nori , traiam intr-o lume doar a mea. Nu acceptam sa ma schimb , ma asteptam ca toti sa se schimbe pentru mine. Toate astea mi se pareau indispensabile , incepusem sa cred ca daca relationez cu oameni care imi impartasesc ideile egoiste ... Oameni care nu am aflat inca daca erau de acord cu adevarat sau doar isi exersau imaginatia in conversatiile cu mine ... O sa gasesc o cale spre fericire chiar si captiv in acea personalitate rece si foarte introspectiva.
    Toate astea ma copleseau, pana ai aparut tu, tu cea cu primul sarut in coltul gurii, tu cea care iti arcuiesti coastele inainte de a te ridica din pat dimineata. Tu m-ai facut sa renunt la vechiile obiceiuri si ai facut ca pamantul pe care il uram sa mi se para din ce in ce mai frumos, m-ai facut sa renunt la zidul pe care il construisem in jurul meu si sa traiesc frumos , nu doar sa visez ca intr-o zi voi trai frumos ... Si toate astea nu au fost impuse , au fost induse... am renascut din personalitatea ta , iar apoi am crescut amandoi. Am invatat cum sa impart totul la doi, defapt am invatat ca nimic nu e doar al meu, totul e al nostru, de la ultima tigara ramasa in pachet , pana la deranjul lasat dupa petrecerile cand ramanem singuri acasa. Am invatat ca poti fi fericit fara o casa in pustietate si ca tu imi esti de ajuns ca sa fiu fericit, pentru ca tu esti un pachet minunat, adica o combinație letală, o combinație frumoasă. Cea mai frumoasă. Tu esti un palat care la interior arată la fel de bine ca la exterior. Nu este nimic lăsat de izbeliște. Totul este așezat cu grijă la locul lui. Esti un univers în care am intrat si nu as mai vrea sa plec. Esti o ușă pe care odată ce intri vrei să o închizi cu o mie de zăvoare. Să nu intre nimeni și nici tu să nu mai ieși de acolo.